As vrea sa fiu un nor,
Sa ma preschimb in ploaie
Si-apoi pe trupul tau,
As vrea sa curg siroaie,
As vrea sa fiu o floare
Pe care s-o mirosi
As vrea sa fiu si lacrimi,
In ochii tai frumosi
As vrea sa fiu pamantul
Pe care tu pasesti;
As vrea sa fiu eu insami,
As vrea sa ma iubesti…

Lumina lunii toarn?, de sus, în noi, iubire
?i ne-nte?e?te foamea de scufundare-n dor,
E dor din dorul cosmic, destinul tuturor;
Puterea ei de vraj? se-ascunde-n str?lucire.

N?scut din duhul Terrei, atoate-absorbitor,
Adun lumini în mine, golind întreaga fire;
?i-n setea mea gigant?, f?r? îndiguire,
?i-am absorbit tot chipul, mereu fermec?tor.

A?a vom fi puternici când vremea se gr?be?te
?i pentru-aceast? fapt? sunt oare vinovat?
Primim lumina cosmic când luna dogore?te,

E ve?nic? doar Moartea! Iubirea câteodat’…
Când ploi de stele-albastre privirea ne-ame?e?te,
Rivala ta dispare ?i totul e salvat!